Iată că și anul 2021 este unul dificil, dar nu ne lăsăm noi păgubași. Vom face din vacanța de vară un motiv de bucurie, de explorare, de cunoaștere și de distracție. Ne vom întâlni în natură să punem în practică ce am învățat la limba engleză, să descoperim puterea fotografiei și a filmului documentar, dar și să descoperim locuri minunate foarte aproape de casă. Vă propun, așadar, o serie de activități de vacanță pentru micii mei prieteni, la Muzeul Satului din Bujoreni, în luna iulie, respectând regulile de prevenire a răspândirii virusului care ne-a dat viața peste cap. Vor fi activități în primul rând recreative, în definitiv suntem în vacanță, dar și educative, doar putem învăța câte ceva și când ne relaxăm, nu?
Pentru clasa a 3-a și a 4-a, avem programată prima săptămână, respectiv 5-9 iulie când vom face un proiect de prezentare a Muzeului Satului în limba engleză. Vom învăța să ne planificăm, să adunăm date, să concepem o prezentare, atât cu text, cât și cu imagini, pentru ca, la final, să învățăm să ne corectăm dacă, eventual, am greșit. Programul va fi zilnic, de luni, 5 iulie, până vineri, 9 iulie, între orele 9 și 13. Numărul de locuri este limitat la 10 locuri, iar prețul este de 375 ron pentru întreaga săptămână, fără taxa de acces în incinta muzeului.
Petru clasele a 5-a, a 6-a și a 7-a, am pregătit un curs de fotografie cu telefonul, în limba engleză, în cea de-a doua săptămână, respectiv în perioada 12 – 16 iulie. Vom discuta, desigur în limba engleză, despre Muzeul Satului, despre impactul fotografiei, despre cum compunem un cadru, despre cum ajustăm lumina. La sfârșitul acestui curs, micii mei prieteni vor ști să fotografieze cu telefonul, aplicând reguli de fotocompoziție, dar își vor fi exersat și abilitățile de comunicare în limba engleză. Programul va fi zilnic, de luni, 12 iulie, până vineri, 16 iulie, între orele 9 și 13. Numărul de locuri este limitat la 10 locuri, iar prețul este de 425 ron pentru întreaga săptămână, fără taxa de acces în incinta muzeului.
Tot pentru clasele a 5-a, a 6-a și a 7-a, dar pentru cine este interesat de cum se filmează cu telefonul, am pregătit un curs de filmare cu telefonul, tot în limba engleză, în cea de-a treia săptămână, respectiv în perioada 19 – 23 iulie. Vom face o scurtă istorie a cinematografiei, vom vorbi un pic și despre Hollywood, despre cum este înregistrată imaginea în mișcare, cum ne organizăm să facem un film, cum aducem compunerile, despre care am învățat la școală, în crearea unui film și multe altele, desigur, în limba engleză. La sfârșitul acestui curs, micii mei prieteni vor ști să aleagă setările și să își compună cadrele pentru a face un clip de impact, vor înțelege de ce este important să urmărească un script și toate acestea, folosindu-se de cunoștințele de limba engleză. Programul va fi zilnic, de luni, 19 iulie, până vineri, 23 iulie, între orele 9 și 13. Numărul de locuri este limitat la 10 locuri, iar prețul este de 425 ron pentru întreaga săptămână, fără taxa de acces în incinta muzeului.
Pentru a avea o experiență plăcută și departe de problemele acestor vremuri, vom respecta măsurile de siguranță (măscuță, igienizant etc.), precum și protecția necesară când stăm vara afară, în natură: șepcuță, apă pentru hidratare etc. Toate aceste aspecte vă vor fi comunicate înainte de începerea activității.
Let’s have great fun and speak English this summer!
Pentru informații suplimentare, detalii despre înscriere sau informații de plată, nu ezitați să mă contactați la telefon 0722238315.