Homework Partner

HOMEWORK sau teme. Dar de ce trebuie să facem atâtea teme? Ei bine, pentru că încă nu s-a descoperit procesul de transfer al abilităților de comunicare în limba engleză de la un computer la creierul uman ( 😂), aceste abilități formându-se prin procesul de predare-învățare, precum și prin studiu individual. Sumarizând acest concept, formarea abilităților se produce, în primă etapă, prin învățarea noțiunii teoretice și transformarea acesteia în obișnuință prin exerciții specifice (de obicei, cele primite ca temă), teoria fiind astfel folosită în mod conștient. Mai apoi și după multe, multe alte exerciții (atât făcute în clasă, cât și primite ca temă), teoria va fi transformată în reflex, fiind folosită în mod inconștient. Din păcate, de multe ori, procesul de învățare se oprește la formarea de obișnuințe care, pentru a face loc altor informații, sunt date afară din memoria noastră sub forma procesului de uitare. Așadar, rolul temelor și al studiului individual este de a asigura exersarea necesară transformării noțiunii teoretice, mai întâi în obișnuință, apoi în reflex. Așa funcționează mintea noastră și acest lucru este valabil pentru orice disciplină, indiferent că vorbim de matematică, chimie, fizică cuantică sau limba engleză.

După ce am văzut care este rolul exercițiilor și al studiului individual, este important să vorbim și despre modul în care se face tema și care, de foarte multe ori, este greșit. De ce spun asta? Pentru că majoritatea elevilor consideră temă doar exercițiile primite, ignorând studiul teoriei înainte de a scrie exercițiile. Ori, rolul exercițiilor este de a „exersa” teoria studiată, iar dacă această mult-hulită teorie nu este învățată mai întâi, efectuarea exercițiilor nu își atinge scopul: exersarea teoriei. Mai mult decât atât, dacă exercițiile sunt efectuate în mod greșit, se creează o obișnuință greșită care va trebui corectată și pentru corectura căreia vor fi necesare timp și eforturi suplimentare.

Din acest punct de vedere, am conceput un Partener de Teme (Homework Partner) care să fie alături de micul meu prieten și care să îl „oblige”, fără constrângere, să parcurgă partea de studiu individual de acasă în ordinea corectă și în mod complet. Pentru aceasta, am conceput un set de video-uri, precum sunt cele de pe youtube, pe modelul tutorialelor, pe care le rulezi și urmezi cerințele de acolo. Iar efectuarea temei sau studiul individual de acasă nu mai este o corvoadă, ci devine o plăcere, așa cum te uiți la un video despre cum se fac mai mulți follower-i pe youtube.

Homework Partner și nu îți mai faci singur temele