Ai observat că prichindelului tău îi place să vizioneze videoclipuri pe Youtube cu tot felul de tutoriale? Crezi că ar fi dispus să vizioneze videoclipuri din care să învețe limba engleză? Crezi în beneficiile noului tip de autoeducație prin videoclipuri tip tutorial? Sau consideri că prichindelul tău a rămas în urmă cu studiul limbii engleze? Ești dispus să îl ajuți să recupereze acest regres și să îi placă din nou limba engleză?
Dacă răspunsul la întrebările de mai sus este DA, ai ajuns în locul potrivit. Prichindelul tău va reuși să evolueze la limba engleză, de la nivelul 0, la un nivel foarte bun, în câteva luni. Iar acest lucru se va întâmpla vizionând un set de videoclipuri după modelul video-tutorialelor de pe youtube și urmând cerințele din ele, riguros și cu atenție. Aici, intervine ajutorul tău, adică urmărirea pașilor pe care cel mic îi are de făcut. Iar acest lucru nu necesită cunoștințe de limba engleză. (Ar putea fi chiar o idee foarte faină să învățați amândoi limba engleză dacă nu o știi 😉 ).
Videoclipurile sunt realizate pe nivele de înțelegere, respectiv clasa a 2-a, a 3-a și a 4-a, pornind de la complet începător, clasa a 2-a, până la clasa a 4-a, când copilul va putea să susțină o conversație simplă în limba engleză, va putea să se prezinte, va putea să vorbească despre mediul în care trăiește, programul zilnic, ce a făcut într-o perioadă trecută, dar și care îi sunt planurile de viitor.
În aceste videoclipuri are tot ce îi trebuie să evolueze la limba engleză: vocabular, gramatică, texte și exerciții. Va scrie, va asculta, va înțelege, va repeta și va exersa, iar o dată la 5 unit-uri, vom avea o întâlnire ONLINE să verificăm evoluția. Timpul de studiu alocat fiecărui unit este în jur de două ore, în funcție de ritmul copilului de lucru și de capacitatea sa de concentrare.
Pentru a ajunge la rezultatele propuse, vă recomand:
- vizionarea videoclipurilor pe un ecran mare, cel puțin tabletă sau laptop (exclus ecranul telefonului, fiind mic și forțând ochii micuțului);
- o conexiune bună la internet sau vizionarea videoclipului în camera cu router-ul wireless;
- parcurgerea unui unit fără a-l fragmenta (jumătate lucrez astăzi și jumătate peste trei zile);
- studiul într-o cameră liniștită, la biroul de scris.
Principalul avantaj al acestui sistem de lucru este faptul că cel mic va parcurge materialul video în propriul ritm și în confortul de acasă, iar, dacă micuțului tău îi plac video-urile de pe youtube și le urmărește cu plăcere, oferă-i o alternativă, propunându-i videoclipuri din zona educației.